Lansare Apel 2.4: Infrastructura verde, Municipii, apel 2, 07.11.2025

Dezvoltarea infrastructurii verzi  în zonele urbane ale regiunii prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027

 

ADR SE, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Est (AM PR SE) 2021-2027, relansează apelul competitiv de proiecte pentru Acțiunea 2.4 Susținerea investiţiilor pentru dezvoltarea infrastructurii verzi în zonele urbane, inclusiv prin valorificarea terenurilor publice neutilizate, apel dedicat minicipiilor din Regiunea Sud-Est.

Alocarea apelului este de 1.703.605 euro, din care 1.477.616 euro FEDR.

Proiectele depuse in cadrul acestor apeluri trebuie să se regăsească în lista cu proiectelor incluse in cadrul SIDU/SDU/Strategiei teritoriale, municipiile reședință de județ având alocări dedicate.

Categoriile de solicitanți eligibili sunt:

  • Unități administrativ-teritoriale municipii, definite conform OUG nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ;
  • Asociațiile de Dezvoltare intercomunitară înființate conform prevederilor legale.
  • Parteneriatele între entitățile de mai sus.

Activitatea de bază a proiectului va viza dezvoltarea infrastructurii verzi si a biodiversitatii din mediul urban.  Astfel, proiectul trebuie să contribuie la următoarele obiective:

  • reducerea pierderii de habitat salbatic al speciilor aflate in pericol;
  • combaterea speciilor invazive;
  • reinnoirea speciilor aflate în pericol ;
  • reducerea presiunii antropice asupra habitatului;
  • creșterea rezilienței la schimbările climatice.

Contributia proiectului la protecția /dezvoltarea biodiversității, respectiv la realizarea Obiectivului Specific FEDR 2.7 Intensificarea acțiunilor de protecție și conservare a naturii, a biodiversității și a infrastructurii verzi, inclusiv în zonele urbane, precum și reducerea tuturor formelor de poluare, se va detalia în cererea de finanțare, fundamentat pe documentația tehnică, inclusiv in cadrul studiilor care au stat la baza elaborării acesteia.

În procesul de pregătire a proiectelor, solicitanții au la dispoziție recomandări cu privire la standardele privind vegetația plantată și recomandări privind protejarea solului și a vegetației în timpul lucrărilor de amenajare.

Cererile de finanțare vor putea fi depuse prin sistemul informatic MySMIS 2021/2021+ în perioada 18.11.2025, ora 10.00 – 18.05.2026, ora 14.00.

Ghidul Solicitantului prezintă condițiile de accesare a fondurilor, criteriile de evaluare și selecție și lista cheltuielilor eligibile și neeligibile si poate fi accesat la următoarea adresă:

Ghidul solicitantului 2.4 Infrastructura verde, Municipii, Apel 2, 07.11.2025